Jarno Trulii s-a considerat iniţial că l-a depăşit nejustificat pe Hamilton, în timp ce safety car-ul se afla pe pistă, după ce italianul a ieşit de pe linia boxelor. Ceea ce a dus la o penalizare de 25 de secunde şi pierderea locului al treilea de pe podium în favoarea lui Hamilton.
O nouă anchetă a comisiei FIA a dezvăluit acum că declaraţiile iniţiale ale lui Hamilton şi echipei McLaren Mercedes au fost false, lucru demonstrat de înregistrarea transmisiilor radio. Astfel, britanicul şi echipa sa au fost descalificaţi în prima cursă a sezonului pe motivul inducerii în eroare a comisiei.
Ceea ce va da acum apă la moară amatorilor de scandaluri, evident, dar mai înseamnă şi o răsturnare de situaţie în clasamente, pe care le puteţi vedea mai jos.